Febra

El ma cerceta de la o vreme
noapte de noapte
Atingea usor izvoarele sangelui meu,
misca vazduhul
doar cu o ridicare a pleoapei
Eu il priveam totdeauna cu un nod de lacrimi in gat
si ma gandeam ca trupul lui
nu apartine nici pamantului,
nici focului si,doamne,nici apei.
I-as fi atins cu patima tampla de abur
si pieptul si coapsa............
daca nu mi-ar fi tremurat fiecare fibra de spaima
ca trupul lui are sa mi se destrame in minte.
El venea astfel in fiece noapte.
Irisii lui topeau lucrurile din preajma
si le faceau fluide si cantatoare.

Carnea mea trista simtea cum i se deschid
porti tot mai adanci,
fiecare pentru o durere mai mare.

-Ia-ma cu tine,am mai avut puterea sa strig,ia-ma in brate pana nu mi se destrama cu totul oasele fruntii,inima,teasta.
-Bine,zise Ingerul,dar nu chiar acum,adica nu in viata aceasta.