Lumea e a mea...:)

Din vorbele unui actor (Povestiri din alta lume...)

Corespondenţă

Aşa întrodoară ne-am cunoscut.
Tu erai tânăr,eu la fel.
Întrodoară am luat în piept dezastrele lumii.
Le-am învins, scriai tu.
Posibil, răspundeam eu.
Cică s-au interpus între noi, câteva femei, nişte
piese de teatru albastre, niscaiva cărţi, ceva oceane.
Le-am cunoscut, scriam eu.
Posibil, răspundeai tu.
De atunci ne tot scriem.

Lumea printre noi

Să-nsăilezi scrisul nescris, limpede, curgător, ca o linie şerpuită, în propria ta limbă necunoscută nici ţie, dar pe care în mod reflex o vorbeşti şi o exprimi, dar fără s-o înţelegi, ca şi cum ai fi un străin care în mod ciudat, e legat fără să ştie cum, de această întrebare numită existenţa.
Să crezi că pământul şi oceanul sunt strict separabile, orice pasăre e o decupătură de cer şi însuşi omul separat de viaţă, de mizerabile graniţe.
Să vezi însă cum se deschid venele lumii. Cum apele oceanului inundă subsolul (lumea aceasta de sub noi) şi respirând minunatul aer lichid să nu te miri de noua ta stare. Şi o lume, altădată inexistentă, se înfăţisează în cea mai dureroasă materialitate, printre lumea pe care o crezuseşi de o incontestabilă materialitate.
Pentru cei ce nu vor să o ştie ea este o lume a morţii. Refuzând să o simţi în sânul ei de lichid rece ca sângele de reptilă, devii un frumos înnecat şi te înalţi la suprafaţă subsolului (care dintre ele vor fi fiind subsolul sau etajul?)
Străzi largi şi curate, un oraş cu clădiri moderne, parcuri cu un design plăcut prin aranjamentul aleilor cu copaci în stilul Hokusai şi arteziene multicolore.
Mai mult pustiu la acea vreme.
Oameni, ca statui de polistiren, numai să-i atingi şi prind viaţă. Te însoţesc prietenoşi prin oraşul din sângele reptilei. Sus, se văd cei care pleacă fără să-şi fi înţeles lumea, mâini care le ridică trupurile grele.
Într-un amfiteatru, un chepeng.
Am coborat dedesupt. Un dedesupt al altui dedesupt. Am vazut alte vene ale lumii deschise ca uriaşe tuneluri pustii.
Pe-aici aşteptam să învadeze oameni, orase, parcuri, printre oameni, oraşe, parcuri fără ca invadatorii să ştie de invadaţi.
Se poate spune atunci că dacă unul dintre noi dispare, el nu este iremediabil pierdut. Cu siguranţă el este în lumea printre noi.

Oglinzile

De la naştere vieţuiesc într-o oglindă. Lumea îşi reflectă în mine epocile şi moartea. Întrebarea care mă mistuia era, care dintre oglinzi va fi fiind cea reală. Şi pendulam între cele două oglinzi, dintr-una în cealaltă, pline de imagini capcană.Va fi trebuind să le ocolesc, să descopăr trapa care ascunde înşelăciunea reflectărilor, să trec în sfârşit dincolo, dincotro sunt emise proiecţiile sau şi acestea nu erau altceva decât reflectări DINTR-ALTUNDEVA.


Nu te-nfricoşa, când eşti ciopârţit din loc în loc de moarte, Cuvântule!

Oraşul de fier

Şi avea să fie oraşul de fier.
Când am sosit, o luna imensă aluneca pe acoperişurile de fier.

Salcâmii, în ordine de fier,
Îşi izbeau frunzele de fier.
Un frig de fier trosnea în oase.
O pendulă de noapte, vesti o oră de fier.
M-am decupat din spaţiul de fier
Pentru a nu mai fi singur în fier.
Dar am fost prins într-o capcană de fier;
obligat la suprapuneri şi
intersectări cu elemente lipsite de orice
fel de aliaj, ci cu totul şi cu totul
definitiv, de fier.

Inca o zi

Inca o zi....e deja a 9 a,dar ce mai conteaza...oricum nimeni nu-si mai aminteste....chiar si mie mi se pare ca a trecut o vesnicie,dar totul mi-a ramas intiparit in minte de parca ar fi fost ieri.Azi.....nimic deosebit...toata ziua am lenevit in patul meu care mi se parea neincapator.. sa cuprinda toata lenea si melancolia pe care le detineam...am incercat sa adorm,sa treaca timpul mai repede,dar degeaba.Mii si mii de ganduri si amintiri imi invadau mintea,pana si cele mai banale si lipsite de importanta chestii imi veneau atunci in minte,numai sa nu adorm.Soarele patrundea in camera mea printre jaluzele si simteam o atmosfera care ma sufoca...si asa s-a scurs timpul...o ora...si inca o ora...si inca una.Seara a trebuit sa merg la spital pentru controlul oftalmologic "mult asteptat"....rezultat favorabil...inca trei saptamani de picaturi si gata.....e spre vindecare mica conjunctivita care m-a chinuit zile intregi.Se pare ca asta a fost singura veste care m-a bucurat zilele astea.Dupa asta a urmat o partida de shopping cu mama....destul de interesant,mi-am mai schimbat putin starea de spirit innoindu-ma cu cate ceva.....apoi acasa.....si povestea se repeta.....o zi ca oricare alta.....urmeaza maine...

....

Nu stiu ce sa mai fac sa ies dintr-o stare de amorteala completa.....m-am saturat sa-i vad pe cei de langa mine suferind,sa ma simt neputincioasa in a face ceva sa-i ajut,sa nu fiu lasata sa fiu alaturi de cei pe care ii simt eu apropiati....sa nu pot invinge distantele(reale cat si imaginare).....sa nu pot face nimic.E monoton,e banal,e frustrant.......e trist.......dar ce probleme avem noi la varsta asta?....astea nu-s probleme,asa ca de ce sa ne facem singuri (vorba cuiva)

Vara pe sfarsite....

Am stat mult sa ma gandesc daca ar fi bine sa-mi exprim gandurile si ceea ce simt intr-o fereastra ca asta,insa se pare ca in zilele caniculare si monotone de vara,cum ar fi cea de astazi.....cand tot din jur iti e strain,sau poate din contra, ai impresia ca facand zilnic aceleasi lucruri,incepi sa le cunosti atat de bine incat parca nu vrei sa mai vezi sau sa auzi nimic.....am facut alegerea perfecta.Pentru mine a fost o vara foarte agitata,cu mult stres si nervi intinsi la maxim.....banuiesc ca toti cei care au trecut prin febra examenului anul asta ma aproba,si au simtit asta pe pielea lor....insa toate astea au trecut,majoritatea suntem admisi la faculatile unde ne-am dorit si parca nici nu ne mai amintim de vremurile cand stateam si invatam pana la 3 dimineata pregatindu-ne pentru o simulare la romana,sau o teza sau.....pentru examenul in sine...toate astea s-au uitat si acum totul ni se pare banal.Dupa febra examenului a urmat admiterea.....a trecut si asta cu bine.Dupa ce m-am vazut scapata de toate grijile astea care m-au acaparat intru totul...urma o vacanta de mult asteptata si locul potrivit, unde putea fi decat marea....asa ca ne-am planuit totul din timp,bagaje facute si pe 1 august la 3.40 eram deja in trenul ce ducea spre mare.O aglomeratie infernala,toata lumea entuziasmata,toti parca mergeam pe drumul ce urma sa duca la distractie,libertate si tot ce include o vacanta petrecuta la mare la sfarsit de a 12a.Asa a si fost....am ajuns la mare.....prima intalnire cu plaja a fost atat de emotionanta....nu-mi venea sa cred ca in sfarsit clipa mult asteptata a venit.....de mult o visam.Stateam intinsa pe plaja si simteam cum parca soarele ma mangaia si stropi de apa ma loveau in fata scapandu-ma de canicula de care am fugit din oras.Priveam oamenii si parca toti aveau aceleasi dorinte,vise si asteptari:relaxare,distractie si sa uite de grijile cotidiene.Vacanta a durat o saptamana si am avut prilejul sa cunosc persoane deosebite care ....m-au facut oarecum sa vad viata din alta perspectiva,sa devin mai realista si sa visez doar cand e cazul pt a-mi fi mai usor sa depasesc amarul vietii.Persoane din toate colturile tarii...pe care privindu-le parca le cunosteam de o viata,m-au facut sa uit de tot si sa nu ma simt o clipa singura.Daca anul trecut ne chinuiam sa ne trezim la 5 sa vedem rasaritul....anul asta a fost foarte usor pentru ca de fapt,ora de culcare nu prea era....si parca nici n-am simtit oboseala...tot timpul agitatie,pofta de viata,distractie.Din toata multimea de oameni cunoscuta....anul asta a fost ceva mai special,am cunoscut o persoana deosebita de la care pot spune ca am invatat multe lucruri si care mi-a aratat viata intr-un alt mod, pentru asta ii multumesc...Dupa mare a urmat o saptamana la fel de agitata acasa....lipsa alor mei m-a facut sa dorm 5-6 ore pe noapte,asta conteaza mai putin,insa a fost o saptamana speciala pentru mine,cel putin primele zile cand ieseam in oras si vedeam lucruri noi,locuri necunoscute si parca nu-mi venea sa cred ca am revenit din nou in acelasi oras monoton,lipsit de viata......mort.Toata lumea de aici parea satula de munca,obosita,tracasata......fara pofta de viata......exact opusul a ceea ce vazusem si traisem la mare.Si cum poti sa iti mentii apetitul de viata cand vezi lumea in jurul tau in stadiul asta,cand nu ai decat un singur loc mai distractiv de a iesi cu gasca la un suc,cand stai in casa si simti cum timpul trece din ce in ce mai greu........e cea mai plictisitoare perioada a anului,cand parca nimic nu ma mai motiveaza sa fac ceva.Dar ma gandesc ca peste o luna jumate totul se va schimba(in bine poate),voi cunoaste persoane si locuri noi si starea asta care m-a cuprins de vreo saptamana incoace se va spulbera........si totul se va schimba poate......timpul va decide...